“In conditii de birocratie, volumul de munca acordat unei activitati va creste astfel incat sa ocupe timpul maxim alocat pentru finalizarea ei.”

Legea a fost formulata de analistul englez Northcote Parkinson (1957) si este considerata ca si legea cresterii birocratiei endemice, fiind argumentata de doua principii: 1. orice functionar va actiona pentru cresterea numarului persoanelor din subordine (multiplicarea subordonatilor) 2. se genereaza artificial sarcini inutile, distribuite ierarhic pentru a tine ocupate cat mai multe persoane asupra carora sefii sa isi satisfaca nevoia de “a controla” (multiplicarea activitatilor inutile). Parkinson a stabilit in urma unor cercetari riguroase ca, in cadrul unei birocratii personalul creste anual permanent cu 5-7% indiferent de volumul de munca necesar sau de catre fluctuatiile acestuia.

Desi Parkinson se refera la un fenomen studiat in domeniul administrativ, el poate fi intalnit extrem de frecvent si in organizatiile private, atat in activitatile ordinare ale unor structuri organizare cat si in cadrul proiectelor. In experienta noastra am intalnit-o dupa urmatorul tipar: o persoana “A” se plange mereu ca este supraaglomerata iar conducerea in loc sa analizeze cauzele, sa ierarhizeze prioritatile, sa aleaga solutii de eficientizare, etc , alege solutia simpla: mai angajeaza inca o persoana “B”. Aceasta va cauza o supraaglomerare si mai mare a lui “A” pentru ca “B” are nevoie de instruire, explicatii si supervizare in noua munca. “B” nu poate prelua initial decat o parte a activitatilor simple si neimportante pe care incearca insa sa le faca “bine si constiincios” lucru care ii va umple intregul timp disponibil. Lui “A” ii va fi greu sa delege si altceva unei persoane deja ocupate iar daca apare o sarcina noua, va trebui sa ii explice si lui “B”,..., activitatea lui “A” este deja diferita, trebuie sa “gandeasca” planul de activitate pentru doua persoane care oricum ... sunt “aglomerate”. Cum rezolvam acest tip de probleme ? Bineinteles mai angajand inca o persoana.... Acest algoritm poate fi intalnit sub o varietate de forme si conjuncturi imbracate de justificari energice din partea celor care provoaca acest fenomen.

Ii atentionam pe manageri ca legea este extrem de frecventa si o putem intalni reformulata si sub urmatoarea generalizare: “exista o tendinta naturala a oamenilor de a incerca atingerea obiectivelor organizationale cu maximum de resurse care se aloca.”